Mirosul de paine calda nu se compara cu nimic. Are o forta nebanuita si duce dupa sine maiestria celui care o pregateste. O frantura de aroma si pofte peste pofte se rostogolesc una peste alta: sa fie cu unt si dulceata, sa-i pun oare un strat de ciocolata, sa rup un colt si sa ma infrupt din el ca atare? Nu s-a gasit pana acum varianta care sa detina suprematia, care sa nu ma faca sa ma gandesc cu ce sa mai asezonez data viitoare felia de fericire.
Oricat de sofisticat ne-ar fi meniul, o paine reusita este aceea care va da nota finala gustului. Ea este probabil alimentul de baza cu cea mai mare putere de decizie pentru gurmanzi. Aluatul elastic imi aduce un zambet de multumire pe figura inca din faza de framantare. Si mi se intampla nu de putine ori sa ma incumet sa incerc sa caut varianta perfecta. Mintea incepe si ea sa lucreze, aruncandu-ma jucausa in copilarie: mama ma dojenea cu blandete cand, trimisa fiind sa o cumpar, ajungeam acasa inevitabil cu un colt lipsa, iar bunica depana amintiri din propria copilarie, impartind cu mine o mica parte din coca pretioasa. Innobilarea aluatului cu note diverse – seminte, masline sau ceapa vor crea accentul dorit.
Dospirea este prima faza de testare a rabdarii dar si primul reper al dibaciei celui sau celei care a framantat-o. Vasul este pazit cu strasnicie, ca nu cumva manute curioase sa testeze gustul inainte de vreme.
Aluatul intra apoi sub magia caldurii cuptorului si se transforma incet in painea pufoasa sau crocanta, din faina alba sau integrala, sub forma de bagheta, franzela sau chifla.
Vine si a doua faza de incercare a rabdarii, cand mireasma binecunoscuta invadeaza simturile si asemenea unui copil, tropai in jurul tavii proaspat scoase din cuptor. Facem toti cei din casa ture scurte si dese, in incercarea inutila de a grabi racirea.
Pentru mine este unicul preparat care nu se aliniaza vreunei retete, pentru ca imi face placere sa jonglez cu ingredientele, sporind suspansul rezultatului final. Acestea sunt totusi aceleasi: faina, drojdie proaspata, o farama de zahar, apa calduta, ulei de masline si sare. Sigur ca mi s-a intamplat ca uneori sa fie mai nesarata, alteori mai putina decat am planuit, dar mi-am gasit consolarea in mireasma familiara care ne-a invadat caminul, in agitatia si bucuria copiilor din jurul meu.
Nu degeaba, cand mainile ni se impreuneaza inspre rugaciune, cerem “painea cea de toate zilele”, primind in fapt garantul belsugului nostru. Ar trebui sa ne fie suficient, sa ne fie “de bine”…
