Visam sa “gust” din senzatiile Cursei de 24 de ore de la Le Mans inca din 2003, adica la 2 ani dupa ce microbul domeniului auto in general si al competitiilor de gen in special mi se inoculase incet dar sigur. Traiectoria se putea intui usor: una care se asezase frumusel la volan, pe furis de mama si de lege, inca de la 16 ani ( nu pe drumuri publice, desigur ) si care alaturi de reviste glamour cara teancuri de reviste auto, nu avea cum sa nu persevereze in a vana noi momente de bifat. Vizita la fabrica Audi de la Ingolstadt din 2003 a fost lovitura decisiva. Atunci am aflat cu ce se “mananca” inedita competitie. Ulterior am adunat etape de campionat de raliuri national si mondial, vizite pe circuit.
2016 mi-a adus trairea mult-visata. Nu vorbim de organizare, o derulare de forta si logistica. Vorbim strict de mirosul de pneuri incinse, de zgomotul motoarelor, de frenezia fanilor de toate varstele si de toate nationalitatile, de efervescenta unui moment la cote maxime. Ceea ce am vazut si trait acolo a fost mai presus de o banala cursa auto, a fost o fila de poveste scrisa parca special pentru sufletul meu si al celor asemenea mie. Impreuna am alungat orice urma de oboseala si ne-am incarcat cat pentru o viata.
Fiecare contact ne-a oferit experiente diferite: de deasupra boxelor competitorilor am vazut echipe tehnice cu abilitati supraomenesti, din viraje am savurat precizia si echilibrul pilotilor, in campus-ul dedicat merchandising-ului am regasit preocuparea pentru fani dar si pentru fane ( puteai obtine manichiura perfecta la zona dedicata doamnelor ).
Micul aeroport a fost si el neincapator pentru cursele de linie, dar si pentru cele private – trafic comparabil cu cel al unei autogari.
Venirea serii nu a facut decat sa sporeasca impresia de competitie si de trairi extrasenzoriale. Secundele au devenit pretioase si pentru noi, cei asezati confortabil si pentru ei, care se luptau pentru a le castiga in defavoarea adversarilor. M-a impresionat pana la lacrimi vointa de nezdruncinat si perseverenta pilotului fara membre inferioare, am admirat sportivitatea si eleganta echipelor si am experimentat socul schimbarii rezultatului in ultimele minute ale cursei. Mi-am facut astfel un “bagaj” pe care il pot cara cu lejeritate oriunde, mult timp de atunci.
Ar fi multe altele de spus. Am ales insa a selecta doar cateva. Altfel, as putea umple pagini intregi despre ceea ce a devenit “Un stil de…” viata.
