Sunt mai bine de 11 ani de cand China mi s-a infatisat in toata splendoarea spre a-mi asterne in cufarul cu amintiri una dintre cele mai neobisnuite imagini. Cine a copilarit inainte de Revolutia decembrista stie foarte bine freamatul cautarii produselor “Made in China” si mai apoi bucuria in taina de dupa. Fiecare prilej de calatorie este pentru mine si pentru oricine probabil emotia descoperirii unei destinatii noi, dar si proiectia asupra locurilor sau oamenilor ce precede calatoria. Planul plecarii in China, favorizat de o conjunctura mai mult decat de o alegere personala s-a “soldat” si el cu documentare prealabila si scenarii imaginare. Traiectoria calatoriei era Beijing – Xian ( capitala veche a Chinei ) – Shanghai, urmand a parcurge mari obiective dar si locuri care sa ne introduca in viata reala a unui chinez autentic, obisnuit.
Ar fi foarte multe randuri de scris ( pozele sunt doar o insiruire insuficienta, o surprindere cu mijloacele tehnice de atunci ), internetul este si el o sursa inepuizabila de informatii.
Pe scurt…
Ghid ne-a fost un zglobiu domn sarit de 50 de ani pentru care timpul parea ca a stat pe loc ( calitate specifica natiei, as zice ). L-am suspectat din prima ca a pastrat aceeasi candoare pe care o avea pe cand studia ingineria la Bucuresti – exprimarea domniei sale in limba romana era intrigant de fluenta chiar si dupa niste ani.
Orasul Interzis ne-a primit incremenit, cu raceala ( poate nu m-a impresionat prea mult si pentru ca l-am vizitat imediat dupa o portie generoasa de zboruri ).
Armata de teracota este demonstatia suprema a ceea ce stim pe aici a fi “munca de chinez” – cum altfel decat cu o meticulozitate indelung exersata s-ar putea reconstitui fidel piese in marime naturala de luptatori, despre care am aflat ca nici macar nu au aceeasi fizionomie.
Marelui Zid i-am declarat inca de la primele trepte urcate o afectiune vesnica: m-a cucerit prin traiectorie ( te ia cu finete de la nivelul solului, ca mai apoi sa te poarte semet printre nori ), prin perfectiunea imbinarii dalelor si a elementelor de constructie din vremuri in care mijloacele tehnice nu existau, sau prin povestile emotionante ale istoriei.
Vizita intr-un cartier marginas ne-a prins complet nepregatiti: o existenta mizera, peste care saracia trona nestingherita ne-a dat o palma puternica, indulcita oarecum de pofta lor de viata, o lectie pentru cei care ne plangem de superficiale neajunsuri.
Mancarea chinezeasca ne-a demontat de la primele inghitituri ceea ce stiam si mancasem prin restaurantele cu specific ale capitalei noastre – pentru unii a fost o revelatie, altii s-au limitat la a cauta cu infrigurare variante putin mai “europene”.
Matasea naturala este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut vreodata: culori vibrante, texturi de o finete rara erau purtate de mesele intesate ale unui magazin dedicat.
Bazarul m-a lamurit pe deplin ca orice poate fi reprodus si in orice proportie: replici fidele sau unele grosolan “gresite” imi pun la indoiala chiar si acum marfa multora dintre magazinele noastre care vand brand-uri de lux.
Primirea traditionala in vechea cetate a Xian-ului ne-a recreat atmosfera marilor conducatori de osti primiti dupa victorie.
Ultima destinatie, Shanghai-ul, ne-a uluit prin avantul arhitectural, inclinatia evidenta spre modern si tehnologie – hotelul care ne-a fost gazda incepea ametitor de pe la etajul 50 al lui Jin Mao Tower, pentru scurt timp cea mai inalta cladire din Shanghai, asta pentru ca veneau puternic din spate constructii noi. Una dintre seri ne-a prins la un recital de jazz, in fata celor de la “Colors”, o trupa care aduna, alaturi de solista de culoare, membri din cateva tari ( inspirat nume, nu? ). Dupa ce am vazut si muzeul lor de urbanism mi-am dorit sa inteleg cam cat ne-ar trebui sa-i ajungem macar cu ceva pasi din urma. Inca fac socoteli!
Asa a fost, foarte scurt, pentru mine. Ar fi interesant sa zugravim si prin ochii altor calatori imagini inspirate.
Amintirile frumoase sunt cele care ne aduc impreuna. Sau asa ar trebui…
