Copilele mele au venit pe lume cu toate calitatile… diferite! Cum situatia din familia noastra nu ne-a permis ajutorul bunicilor decat ocazional si pe durata limitata, ne-am vazut pusi in situatia cunoscuta si altor parinti de a apela la ajutorul unei doamne care sa preia fraiele cresterii si educarii printeselor. Asteptarile noastre consider ca au fost pertinente, dar si emotiile mari atunci cand am parasit prima oara “perimetrul”. Stiti ce zic: o schimba la timp, ii da sa manance cu rabdare, respecta planul alimentar, se poarta cu afectiune si caldura, dar mai ales cu atentie si multe altele aparute pe parcurs. Poate am avut noroc dar imi place sa cred ca daca semeni bun simt si respect, nu ai cum sa culegi furtuna.
Cele doua doamne au fost ajutorul potrivit la momentul potrivit. Imaginati-va o situatie: unei mame ( aici includ si soacra, ca la mine e cazul fericit de mama de baiat ) ii spui dragalas sa ii dea copilului ceva anume si draga de ea ti-o intoarce la fileu: “Stai, draga, linistita, ca doar am crescut si eu copii si nu au ajuns rau!” sau alta: “Lasa sa guste orice, sa se invete cu gustul de mica”. Ce te faci??? Ai doua variante: strangi din dinti si sacrifici idealurile tale “inalte” sau o tii pe a ta si suporti tirul de reprosuri, ochii tristi sau oftaturile repetate, dupa caz.
Daca la prima aventura intr-ale maternitatii am acceptat si primit ajutor spre cele 6 luni ale copilului, tura a doua am devenit mai inteleapta si am inceput interviurile inca din prima luna. Nu de alta, dar sa mai fie cineva in echipa, ca doar un nou-nascut vine la pachet cu nopti nedormite si oboseala cat cuprinde. Momentul acela cand ea / el plange si mai ai la indemana o pereche de maini care sa se ofere tocmai cand tu “furi” un moment pentru tine ( ca faci dus, bei ceai sau mai stiu eu ce ) merita inramat si atarnat in galeria editiilor limitate. Am stiu ca ea e aleasa dupa primele cuvinte, nu am scormonit in recomandari, nu i-am facut analize, caziere si nu i-am rascolit arborele genealogic. Mi s-a parut mai important ca am simtit-o in echipa mea, ca mi-a aratat bunavointa, ca a zambit cu sufletul si ochii puiului meu decat faptul ca a uitat sa spele o farfurie sau ca si-a uitat un lucru personal in calea mea. Pentru ca da, am auzit si astfel de povesti, in care pretentii duse la extrem au pus in umbra calitati care conteaza si fac diferenta.
Cele doua doamne din poveste au stiut sa danseze atunci cand mi-am pierdut ritmul, sa cante atunci cand am uitat versurile, sa mestece in mancarea imbietoare atunci cand m-a parasit inspiratia “gastronomica”.
Pentru toate acestea si toate celelalte au devenit familie, ne ducem dorul reciproc, ne povestim trairile si ne revedem cu drag. Sunt mandre tare, ca doar au prins alaturi de noi emotiile primei supe, a primilor pasi, ale primilor dintisori.
Sunt mandre insa si ca le-am aratat incredere, afectiune si respect, lucruri pe cat de banale pe atat de pretioase pe care le-am insuflat si celor mici, ca doar cu ele a inceput aventura.
