A inceput scoala de o saptamana. Ca sa ne intelegem de la inceput, articolul nu este o argumentare de ce am ales o forma de invatamant in defavoarea alteia. Plusuri si minusuri sunt in ambele directii, invatamant de stat sau privat si daca ne apucam sa dezbatem punctual lacunele sistemului romanesc, multi vor ridica o spranceana in spirit critic.
Ca sa nu zic de gaselnita asta cu clasa 0 sau “pregatitoare” care chipurile iti pregateste copilul pentru marele pas catre scoala si in fapt este o repetitie pentru clasa intai.
Noi ne confruntam anul acesta fix cu anterioara mentionata si cu un exemplar de clasa a sasea. Pregatirea pentru prima zi a inceput cumva pe la mijlocul vacantei mari. Nu stiu ceilalti cum sunt, vorba autorului, dar ale noastre sunt mama si tatal si toate neamurile rechizitelor scolare, mai precis cele pentru care par a se fi inventat creioanele, gumele de sters, linerele, markerele si orice instrument nou aparut care “NE TREBUIE”. Cea mare a gasit scenariul perfect: camuflata binisor in promotoarea nevoilor surorii mai mici, si-a negociat strategic noile achizitii “la pachet” cu cele ale junioarei. Sigur va suna familiar! S-a jucat strans: a primit setul nou de carioci in nuante nemaivazute, conditia fiind sa renunte la ce are deja pentru un copil mai putin “echipat”. 1-0 pentru mine!
M-am clatinat insa la scurt timp dupa victoria proaspat inscrisa cand a cerut un nou ghiozdan ( anul trecut primise altul ). Si tocmai cand era cat pe ce sa pierd, imi vine ideea salvatoare: cumparam, dar va avea durata de folosinta pana la finalul clasei a opta.
Lista poate continua… Ne place insa negocierea. Ne incapatanam sa crestem copii care nu primesc totul la o prima umezire a genelor sau la bataia din picior ( cea din urma o rezervam unui dans traditional ). Micii si marii escroci sentimental simt prada la cea mai mica slabiciune, cand poate doborati de cele zilnice, avem tendinta de a incuviinta orice pentru un dram de liniste. Cat de gresit! Pe cum uita ce castel frumos de nisip au facut in vacanta trecuta, pe atat vor tine minte cum ne-au facut sa cedam si cu ce mijloace.
Apoi nu au inteles niciodata nimic dintr-un scurt “nu ai voie” neargumentat, dar au marsat cu succes la alternative eficient “promovate”.
Inceperea clasei pregatitoare pentru cea mica a fost un nou prilej de ganduri si proiectii nocturne, in ziua premergatoare. Practic, am luat-o de la capat cu trairile din urma cu sase ani. Pot spune cu mandrie dupa o saptamana ca “atomica” noastra a intrat in paine cu pofta poate si datorita faptului ca i s-au explicat lucruri dinainte, ca a simtit siguranta prezentei surorii mai mari in aceeasi institutie sau ca pur si simplu energia ei debordanta a aruncat-o fara drept de apel in mijlocul sistemului.
E foarte discipoli si de a forma caractere solide. Pana atunci insa, putem alege sa le fim pedagogi emotionali.
Cu siguranta ei vor simti pe mai tarziu si nu vor mai privi scoala ca pe o corvoada care sa le apese zilnic pe umerii firavi. Noi alegem in realitate ce simt adultii de mai tarziu.
