50 de ani de Anca

Sa tot fie vreo 4-5 ani de cand am intrat in biroul unui nou job si Anca m-a masurat pe inalt si pe lat, intr-o austera evaluare. Nu prea avea ea cine stie ce alura despotica, dar mi-am spus ca din moment ce unii zic ca e mai bine sa nu-ti faci prieteni la locul de munca, macar de o colegialitate in armonie sa punem. Pe scurt, daca mi-ar fi spus cineva ca azi, cand ea implineste 50 de ani, o sa ajung sa o ador, i-as fi spus ca mananca…
Da, face 50 a mea, dar cine nu are o Anca, eu zic sa caute bine si cu rabdare. Usor nu e. Sa te fereasca Dumnezeu sa o enervezi, ca da in clocot numaidecat. De fapt la ea totul e patima: de la cum isi iubeste copiii la cum isi face treaba, de la cum executa mitocania, la cum i se aprind ochii cand povesteste cum s-a iubit la inceput cu sotul si cum inca nu l-ar omori decat ocazional.
Bai si cand rade, ei bine atunci iti pier ofurile toate si te apuca un chef nebun de a lua viata peste picior.
O pretuiesc si pentru ca e asumata, ca varsta nu o sperie, doar o face din cand in cand sa incerce sa se pacaleasca pe ea si pe noi ca trebuie sa se mai tempereze. Noroc ca isi revine repede.
Aaaaa… si mai are ceva. Are viteza de reactie. Un exemplu? Cand mooooor sa-mi iau un al treisprezecela tricou negru doar pentru ca pare asa, a avea un tighel mai fistichiu, imi aplica o corectie scurta si usturatoare: “Chiar iti lipseste?” Este momentul in care nu-mi ramane decat sa pretuiesc ca una ca ea nu-mi va spune niciodata ce frumoasa sunt daca tocmai arat ca in cea mai proasta zi a mea.
Si mai are inca ceva, ca doar ce m-am starnit. Are o precizie germana in a-si tine promisiunile. De ce germana? Incercati o masina nemteasca. Sau o scoala. Vorbim apoi.
Asa ca draga mea, cadoul tau de 50 de ani esti chiar TU. Pentru noi. Bine, bine… In fapt nu ar strica sa-ti urez de bine cu degetele in nisip, ca tare iti mai place marea. Pana atunci, poftim un buchet de flori de sezon, ca oricum zilele astea m-ai terorizat cu ceva “fuchsia”.
Te-am pupat!